Kitaro concertează pentru prima dată în România

Kitaro, renumitul artist japonez de muzică New Age va susține primul concert în România, în 2014.

Videoclipul piesei de pe genericul noului joc PS Vita „Samurai & Dragons” a fost lansat

Piesa este interpretată de Leah Dizon, care își face astfel debutul pe scena muzicală japoneză după o pauză de trei ani.

Muntele Fuji, simbolul Japoniei, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO

Acesta este cel de-al 17-lea obiectiv din Japonia inclus în patrimoniul UNESCO.

Magazin românesc online cu cosmetice asiatice

Recent, s-a lansat Dolly Skin, un magazin românesc online dedicat produselor cosmetice provenite din Asia unde găsiți produse precum faimoasele BB Cream asiatice.

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

Fără vize de Japonia până în 31 decembrie 2015. Autoritățile nipone au prelungit programul Visa Waiver.

vineri, 28 decembrie 2012

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

Osaka. Foto: by tinklestar/flickr

Vești bune pentru cei care au de gând să viziteze Țara Soarelui Răsare în următorii 3 ani. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile nipone au prelungit programul de ridicare a vizelor pentru cetățenii români. Citește în continuare care sunt condițiile.

În urma implementării setului de măsuri comune agreate de către instituţiile competente din România şi Japonia, autorităţile de la Tokyo au decis prelungirea programului Visa-waiver pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Japonia, în scop turistic, de afaceri sau ştiinţifico-cultural, până la data de 31 decembrie 2015.

Cetăţenii români posesori ai unui paşaport simplu/electronic valabil care doresc să călătorească în Japonia nu au nevoie de viză, pentru o perioadă care să nu depăşească 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data primei intrări în acest stat.

Cetăţenii români pot călători fără viză în Japonia exclusiv pentru următoarele scopuri:
  • Excursii turistice;
  • Vizitarea unor rude sau prieteni;
  • Participarea la manifestări ştiinţifice;
  • Prezenţa la conferinţe sau seminarii;
  • Deplasări în scopul unor tratative comerciale, adică un sejur de scurtă durată, în cursul căruia nu se urmăreşte desfăşurarea unei activităţi lucrative sau obţinerea unei remuneraţii;

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a călători în această ţară, în următoarele cazuri:
  • Căutarea unui loc de muncă;
  • Exercitarea unei activităţi lucrative (inclusiv în domeniul artistic/pentru spectacole sau în domeniul sportiv, în scopul primirii unei remunerări);
  • Studii;
  • Deplasarea în calitate de soţ/soţie/copil al unui cetăţean japonez;
  • Şederea de lungă durată cu familia („Dependent”);

Aceste vize vor fi obţinute de la Ambasada Japoniei la Bucureşti.

Cetăţenii români posesori ai unui paşaport temporar valabil nu fac obiectul programului de tip Visa-waiver, aceştia având nevoie să obţină viza, în prealabil, pentru a putea intra pe teritoriul acestei ţări.

Ministerul Afacerilor Externe face apel la cetăţenii români care se vor deplasa în Japonia să respecte cu stricteţe legislaţia şi reglementările locale, în special cele privind durata şederii şi condiţiile de călătorie, contribuind astfel, prin propriul lor comportament, la permanentizarea regimului de deplasare fără vize în Japonia.

marți, 25 decembrie 2012

Cum este sărbătorit Crăciunul în Japonia

Decorațiuni și luminițe de Crăciun în Kobe. Foto: kentiki/flickr


Meri Kurisumasu! Așa se rostește „Crăciun fericit” în Japonia.

Crăciunul nu este celebrat ca o sărbătoare religioasă în Japonia pentru că mai puțin de 1% din populație este creștină. Cu toate acestea, japonezii au adoptat o mulțime de obiceiuri specifice, cum ar fi trimiterea și primirea de felicitări de Crăciun și de cadouri.

Astfel, Crăciunul este pentru japonezi o oportunitate de a răspândi fericirea. Ajunul Crăciunului este adesea sărbătorit mai mult decât ziua de Crăciun. El este văzut ca o zi romantică, în care cuplurile petrec împreună și își dăruiesc cadouri, asemenea sărbătorii de Valentine’s Day din SUA și Marea Britanie. Cuplurilor tinere le place să se plimbe, să se uite la luminile de Crăciun, să ia o masă romantică la un restaurant și să închirieze o cameră la hotel - o rezervare în ajun de Crăciun poate fi foarte dificilă, întrucât e atât de populară.

Pentru femeile japoneze este într-adevăr esențial să aibă pe cineva cu care să-și petreacă Ajunul Crăciunului. Totul trebuie să fie foarte romantic, iar locul unde vor petrece și cadoul primit sunt foarte importante. Cele care au un prieten tind să se laude cu surpriza de care au avut parte, iar cele care nu au evită acest subiect. 

Moș Crăciun este cunoscut ca Santa-san (domnul Crăciun), iar cum de Crăciun este sărbătorită o zi de naștere, nașterea lui Isus, japonezii au considerat că este necesar să mănănce tort în această zi. Astfel, tortul de Crăciun devenit tradiție pe tărâmul nipon este numit Kurisumasu keiki și este făcut dintr-un aluat pufos cu frișcă și căpșuni.

Tort de Crăciun

Mâncarea „tradițională” de Crăciun este puiul prăjit, dar nu oricare, ci de la KFC. Tendința a apărut în 1974, când străinii din Japonia nu găseau curcan prin magazine, iar cei de la KFC au profitat de această ocazie și au introdus primul meniu de Crăciun: pui și vin la doar 10$. Pe măsură ce timpul a trecut, masa de Crăciun cu pui de la KFC a devenit o tradiție în rândul japonezilor, iar compania s-a văzut nevoită să își extindă meniul pentru ca nimeni să nu plece de la ei cu mâna goală. În ziua de azi, Crăciunul este echivalent cu KFC. Reclamele lor sunt peste tot, iar competitorii încearcă din răsputeri să îi ajungă din urmă. De aceea, pentru mulți japonezi Moș Crăciun este echivalent cu Colonelul Sanders (fondatorul și imaginea KFC).

Meniu KFC de Crăciun

Unul dintre cadourile tradiționale japoneze este Hoteiosho, un zeu japonez aducător de noroc din budism și care nu are legătură cu Crăciunul. În afară de asta, japonezii se agită să cumpere partenerilor lor cadouri tot mai deosebite și, evident, mai scumpe, pentru a comemora corespuncător această zi.

Prin urmare, Crăciunul este mai mult un eveniment comercial în Japonia. Marile corporații sunt cele care fac principalele decorațiuni - își iluminează clădirile și copacii din jurul lor. În ultimii ani, piețele europene de Crăciun s-au instalat în unele orașe japoneze și au atras mulți vizitatori. Se pare că japonezii au uitat anii în care aveau petreceri numite bonenkai în timpul lunii decembrie și în care puteai vedea mulți oameni în stare de ebrietate pe străzi în acele nopți. Multe familii au brad de Crăciun și a devenit foarte comun să aibă luminițe în jurul casei.

În continuare vă las să vedeți spectacolul de lumini și decoruri din mai multe orașe nipone, realizate cu ocazia Crăciunului și a sfârșitului de an.

Marunouchi, Tokyo, lângă Gara Tokyo. Foto: San2025jp/flickr

Proiecție pe clădirea Gării din Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Proiecție pe clădirea Gării din Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Omotesando Hills, Omotesando, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Tunel de lumini la Tokyo Dome în Korakuen, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Tunel de lumini la Tokyo Dome în Korakuen, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Luminițe la Siosite, în Shidome, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Decorațiuni de Crăciun în Ueno, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Brad de Crăciun în Akihabara, Tokyo. Foto: t-mizo/flickr

Luminițe în Sendai. Foto: konatu411/flickr

Decorațiuni și luminițe în Osaka. Foto: Bert Kimura/flickr

Luminițe în Toyama. Foto: HAMA-ANNEX/flickr

Decorațiuni și luminițe de Crăciun în Kobe. Foto: kentiki/flickr

Decorațiuni și luminițe de Crăciun în Kobe. Foto: kentiki/flickr


miercuri, 5 decembrie 2012

Harajuku, un spectacol al modei

Foto: Tokyo Fashion/flickr
Începem o nouă serie de articole în care vă vom prezenta, pe rând, cartierele cele mai faimoase ale orașului Tokyo. De ce? Pentru că fiecare zonă a capitalei nipone are câte un specific - de la shopping, distracție, electronice și până la religie. 

Primul pe care vi-l prezentăm este Harajuku.

Harajuku (原宿) este unul dintre cele mai faimoase cartiere de shopping din Tokyo, situat între Shinjuku și Shibuya, și cel mai bine cunoscut pentru mulțimea de adolescenți care se aduna acolo, mai ales duminica, îmbrăcați în haine care de care mai colorate și mai ciudate. 

Foto: tommy cuellar/flickr

Începând din stația Harajuku până în parcul Yoyogi, întreg trotuarul este plin de adolescenți pasionați de cosplay și de modă. Cei mai mulți nu se supără dacă îi fotografiezi, în multe cazuri acesta fiind și motivul pentru care se află acolo. Este unul dintre cele mai bune locuri în care poți face poze în Tokyo.

Foto: Tokyo Fashion/flickr

Cartierul are două străzi principale - Takeshita și Omotesando, pline cu magazine, buticuri, standuri de clătite, restaurante fast food și multe altele. Strada Takeshita este principala atracție din Harajuku, fiind o arteră pietonală, plină de oameni, în care spectacolul este la el acasă. Strada este înțesată cu magazine de modă ce vizează adolescenții, în special, și poate deveni foarte aglomerată, în special duminica. Există și magazine ce se axează pe diverse stiluri vestimentare, cum ar fi hip hop, gotic, lolita, punk. Moda străzii japoneze datează din anii '80, fiind influențată de subculturile din întreaga lume, pe care adolescenții niponi au știut întotdeauna să le amestece și să le confere o amprentă personalizată.

Strada Takeshita

La sud de strada Takeshita și de două ori mai mare decât aceasta se află Omotesando, un bulevard larg de-a lungul căruia sunt plantate șiruri de copaci, cunoscut și ca Champs Elysee-ul din Tokyo. Aici poți găsi magazine de mărci faimoase, cafenele și restaurante, destinate unei clientele mai mature.

Harajuku nu a fost de la început un loc dedicat modei. De fapt, își are rădăcinile la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Soldații americani și familiile lor au început să ocupe zona și a devenit un spațiu unde oamenii s-au strâns pentru a experimenta o cultură diferită. A atras și designeri de modă, modele și fotografi. În 1964, când au avut loc Jocurile Olimpice la Tokyo, Harajuku s-a dezvoltat mai departe, iar persoanele care ieșeau în zona aceea au dezvoltat un stil unic și distinct, diferit de celelalte zone din Tokyo. În ziua de azi, în Harajuku se pot observa diverse stiluri abordate de adolescenții ce își petrec vremea acolo: cyber-punk, lolita, kawaii, punk, ganguro, hip-hop, visual-kei și multe altele.

Foto: alex-r/Flickr

Cartierul Harajuku mai este recomandat de vizitat și pentru că este situat lângă altarul Meiji, ceea ce permite experimentarea nu doar a Japoniei moderne, cât și a vechii Japonii, una lângă alta. Acea zonă este descrierea perfecta a Japoniei moderne, unde vechiul și noul coexistă în armonie.

Harajuku este cu siguranță unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat în Tokyo pentru spectacolul oferit și pentru experiența unică pe care o poți avea vizitând acest loc extravagant.

Foto: Tokyo Fashion/flickr
Foto: ジェローム/flickr
Foto: Tokyo Fashion/flickr

Mai multe fotografii din Harajuku puteți vedea în albumul nostru „Moda Străzii în Tokyo”.

marți, 27 noiembrie 2012

Karoshi - Prețul muncii asidue

Foto: jamesjustin/flickr

Japonia este o țară care, după tragedia de la Al Doilea Război Mondial, a reușit să se refacă uimitor. Dar cum a realizat această performanță?

Ca și atunci, prin sacrificii. Știm cu toții cât de muncitor este poporul nipon, dar oare știm ce se ascunde în spatele unei munci asidue, unde munca este pe primul loc? Sunt nopți nedormite, lipsa celor dragi alături, devotament pentru afaceri până la extenuare. Așa a apărut karoshi, moartea prin suprasolicitare.

Fiind interesați să obțină o promovare sau o majorare salarială, japonezii petrec multe ore voluntare după program fără să fie plătiți. Unii stau chiar și întreaga zi la birou și se mulțumesc să doarmă câte o jumătate de oră în săli speciale de odihnă sau doar să-și sprijine capul de un airbag de birou. Astfel, ei mor din cauza stresului, făcând atac de cord sau accident vascular cerebral, cele mai majore cauze ale acestui fenomen.

Primul caz de karoshi a fost raportat în 1969, când un bărbat în vârstă de 29 de ani, angajat în cadrul celei mai mari companii de ziare, a făcut un accident vascular cerebral. Fenomenul s-a extins tot mai mult și a început să fie văzut ca o serioasă amenințare, astfel încât în 1987 Ministerul Muncii a început să publice statistici separate asupra morților de acest tip.


Deși între anii 1987 și 1989 se admisese că au fost doar 80 de victime karoshi, doar în anul 1990 s-au înregistrat peste zece mii de victime din pricina acestui fenomen. Ministerul japonez al Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale a publicat un raport în 2007, potrivit căruia 189 muncitori au murit, mulți din atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale, iar aproximativ 208 au căzut la pat, gravi bolnavi din cauza suprasolicitării. Alți 921 de lucrători au susținut că au devenit bolnavi psihic, doar 306 dintre aceștia primind compensare, iar unii angajați s-au sinucis sau au încercat să facă acest lucru, în 201 cazuri.

Cu toate acestea, Japonia recunoaște ca accident de muncă îmbolnăvirea sau moartea prin suprasolicitare și există chiar o lege în baza căreia familiile victimelor primesc un ajutor guvernamental în valoare de câteva mii de dolari. De asemenea, marile companii, determinate de pierderea proceselor împotriva angajaților suprasolicitați, au anunțat că vor adopta măsuri pentru oprirea fenomenului karoshi, printre care și monitorizarea stării de sănătate a salariaților.


Multe companii au implementat programul ”fără zile cu muncă în plus”, care le cere angajaților să plece de la birou fix la 17:30. Totuși, deși volumul de muncă este mare, nu mulți angajați pot profita de acest avantaj, astfel că mulți preferă să rămână la birou cu lumina stinsă sau să își ia munca acasă (fenomen numit furoshiki – ore suplimentare învăluite).

O soluție la această problemă este cea adoptată de mulți tineri, alternativa part-time. Unele companii au acceptat-o, dar majoritatea tinerilor renunță la job când observă că munca devine prea solicitantă și adoptă un program cu jumătate de normă, tocmai pentru a nu ajunge precum adulții din jurul lor.

Pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen, s-a scris și o carte Karoshi pentru cei care au nevoie de ajutor, s-a făcut și un hotline național Karoshi și există chiar și un joc, tip arcade și puzzle, în care obiectivul este să mori.

O țară foarte frumoasă, cu niște tradiții fascinante, cu o cultură străveche, dar totuși una dintre cele mai nefericite țări, Japonia modernă.

vineri, 23 noiembrie 2012

Sfârșitul unei ere? Povestea ultimului ninja în viață


Jinichi Kawakami nu e un japonez ca oricare altul. Fost inginer, bărbatul în vârstă de 63 de ani declară că este ultimul ninja în viață.

Asasini de temut, spioni și mercenari, ninja reprezintă unii dintre cei mai renumiți luptători din istoria Japoniei. Antrenați încă de la vârste fragede, ninja reprezentau un grup pentru care discreția era cel mai important cuvânt. Aceștia se deosebeau de samurai prin tehnicile de luptă, armele folosite și prin lipsa unui cod de onoare. Ninja erau antrenați să omoare fără ca oponentul lor să știe de existența asasinului.

Așa cum vremea shogunilor și a samurailor este de mult apusă, nici ninja nu au scăpat de efectul timpului și al evoluției societății.

Fiind al 21-lea cap de familie al clanului Ban, o familie de ninja cu o istorie de 500 de ani, Kawakami este considerat a fi ultimul gardian al secretelor spionilor ninja. „Cred că sunt considerat ultimul ninja pentru că probabil nu mai există nicio altă persoană care să fi învățat tehnici direct de la maeștrii ninja în ultimele cinci secole”, spune Kawakami pentru BBC. „Ninja nu mai există”, a mai adăugat el.


Bărbatul a fost inițiat în lumea secretă a ninja la vârsta de 6 ani, dar își amintește vag când l-a întâlnit pentru prima oară pe maestrul lui, Masazi Ishida, un bărbat care se îmbrăca precum un călugăr Buddhist. „Mă antrenam fără să știu ce făceam cu adevărat. Mai târziu am realizat că învățam ninjutsu.”

Kawakami a îndurat un antrenament care presupune acumularea unor capacități fizice și mentale, și a unor cunoștințe de chimie, meteorologie și psihologie. El numește ninjutsu o serie de tehnici vaste de supraviețuire, deși stilul a evoluat din tehnici de luptă precum spionajul sau atacurile guerrilla.

Pentru a se concentra, Kawakami privește fitilul unei lumânări până când are sentimentul că se află înăuntrul ei. Totodată, obișnuiește să se antreneze ascultând zgomotul făcut de căderea unui ac pe podea. A urcat pe ziduri, a sărit de la înălțimi mari și a învățat cum să combine substanțe chimice pentru a cauza explozii și fum. Mai mult chiar, bărbatul a fost nevoit să îndure căldura și frigul, precum și durerea și foamea. Antrenamentul lui era foarte dur și dureros, însă Kawakami nu se gândea prea mult la asta. Antrenamentul făcea parte din viața lui. Așa se face că, înainte de a împlini 19 ani, a moștenit titlul maestrului său și odată cu acesta unelte speciale și acces la informații secrete.


Kawakami predă ninjutsu de zece ani, dar spune că adevărata istorie a ninja este un mister. Multe dintre tradițiile lor au fost transmise pe cale orală, așa că nu se poate ști ce a fost alterat de-alungul timpului, pe când majoritatea tehnicilor pe care le știm astăzi sunt greu de verificat. „Nu putem încerca asasinarea sau otrăvirea. Chiar dacă urmărim instrucțiunile pentru a face o otravă, n-o putem testa,” a mai spus ultimul ninja.

Conform maestrului, foarte mult din arta ninja presupune să-ți surprinzi adversarul pe neașteptate decât prin forță brută pentru că oamenii nu pot fi în alertă tot timpul, există mereu un moment de slăbiciune, iar ninja știu să profite de el. Totul se bazează pe exploatarea slăbiciunilor, ceea ce le permite luptătorilor ninja să facă față oponenților mai mari sau mai numeroși. Neatenția este o bună cale de ieșire. Kawakami spune că un ninja se poate ascunde chiar și după cele mai mici lucruri. „Dacă arunci o scobitoare, oamenii se vor uita în direcția aceea, oferindu-ți șansa de a fugi.” Maestrul spune că ninja au o zicală care spune că „poți scăpa morții dacă te cocoți pe genele inamicului” – asta înseamnă că te afli atât de aproape, încât oponentul nu te poate vedea.

Kawakami a început de curând să cerceteze istoria ninja la Universitatea Mie, dar s-a resemnat faptului că el este ultimul de genul lui. Nu va mai exista capul cu numarul 22 al clanului Ban din cauză că maestrul a hotărât să nu ia niciun ucenic.

„Ninja nu se potrivesc în societatea modernă”, a spus Kawakami.

Sursă imagini: AFP



miercuri, 21 noiembrie 2012

Melonpan - o chifla japoneză dulce și... kawaii


Dacă vă uitați la anime, seriale sau emisiuni japoneze sigur ați văzut măcar o dată melonpan, o chiflă cu aspect simpatic - cam ca orice gustare japoneză. Dacă v-ați întrebat ce este, de fapt, melonpan o să aflați imediat.

Melonpan este, așadar, o chifla dulce japoneză, populară și în Taiwan, China și America Latină, făcută din aluat de pâine, dar cu crustă de cookie. În ciuda numelui, chifla nu conține sau nu are aromă de pepene galben, ci mai degrabă de vanilie sau lămâie, însă poate fi găsită și cu umplutură de boabe azuki roșii, cu fulgi de ciocolată, iar recent producătorii au început să adauge în aluat și pepene galben.

Foto: madewithatwist.com

Chifla se deosebește prin aspectul ei, ceea ce i-a adus și numele de melonpan („melon” a fost împrumutat din engleză și înseamnă „pepene galben”, iar „pan” vine din portugheză și înseamnă „pâine”). Pâinica este de culoare galbenă, cu striații, iar conținutul este dens, cu o crustă crocantă și stropită cu zahăr.

Dacă vreți să aflați cum se poate face această chiflă dulce pentru a o reproduce acasă sau sunteți doar curioși, vă invit să urmăriți o bucătăreasă japoneză în timp ce pregătește, pas cu pas, minunata gustare.



luni, 5 noiembrie 2012

Armonia între religii în Japonia

Foto: Stephane Carlier @flickr

Japonia sau Țara Soarelui Răsare găzduiește religii precum budismul (care a fost adus din China in secolul V de către călugări budiști, perioadă în care Japonia se consolida ca stat), shintoismul (credință veche încă de pe vremea indigenilor japonezi) și creștinismul (ajuns pe pământ japonez în anul 1549 de către misionarul Francis Xavier.

Budismul japonez are la bază ridicarea fiecărei activități din traiul zilnic la rangul de artă; în acest fel caligrafia, ceremonia ceaiului, pictura, poezia, toate ajută la evoluția spirituală, conform învățăturilor budiste. Această religie funcționează pe un principiul ce invită la armonie: „Acceptă orice religie și învață cât poți din ea!”.

Templu budist

Shintoismul s-a născut în Țara Soarelui Răsare și, chiar dacă specialiștii în dogme și religii nu vor să-i acorde statutul de religie, mulți japonezi și străini, îi îmbrățișează învățăturile. Unul dintre cele mai frumoase principii ale shintoismului este acela că „Tot ce ne înconjoară are viață și este însuflețit de o zeitate!”. Shintoismul sau “Calea Zeilor” a conturat chiar denumirea țării; Nihon sau Nippon, denumirea literală înseamnă “originea soarelui”; zeița Amaterasu, zeița soarelui a niponilor se spune că este întemeietoarea țării, astfel devenind protectoarea ei; prin urmare, numele țării ne spune că pământul îi aparține zeiței Amaterasu, această zeitate fiind cea mai iubită din șirul zeităților shintoismului.

Poartă Torii, simbol al shintoismului

Creștinismul, mai precis ortodoxismul, a fost adus în Țara Soarelui Răsare de către Sfântul Nicolae al Japoniei (având ca nume de botez Ivan Dimitrievich Kasatkin), în secolul al XIX, fiind trimis de către Biserica Rusiei. La Hakodate, în Hokkaido, unde se afla o capelă a consulatului rus, el a fost numit preot. Sfântul Nicolae al japonezilor a rămas în Japonia pentru a răspândi ortodoxia chiar și în timpul războiului ruso-japonez ce s-a desfășurat între anii 1904-1905, ajungând astfel episcop al Bisericii Japoniei și fondând Catedrala din Tokyo. Încă de la introducerea ortodoxiei în Japonia, Biserica Niponă a depins de Biserica Rusă urmând exact același drum ca și aceasta. Astăzi, deși doar 1% din populația niponă se declară creștină, sunt mulți tineri care poartă crucifix la gât și care chiar se închină.

Biserică catolică în Nagasaki

Budismul împreună cu shintoismul sunt pietrele de temelie a mentalității poporului nipon; în timp ce budismul i-a învățat pe oameni să atingă propria lor armonie interioară și astfel s-o implementeze în orice tip de relații, shintoismul i-a învățat pe oameni să iubească natura și să-i aducă ofrande, să respecte tradițiile chiar dacă lumea este într-o continuă schimbare. Cele două religii de bază ale Japoniei împreună cu elemente împrumutate din creștinism se îmbină perfect în traiul zilnic al japonezului de rând, ajutându-l astfel să fie într-un acord perfect cu sine însuși, în același timp fiind într-un acord perfect și cu mediul înconjură tor.

Chiar dacă aceste trei ideologii există în mod separat, fiecare având dedicate catedrale, crucifixuri (în cazul creștinismului), temple, cărți, statui, amulete și talismane (în cazul shintoismului), foarte puțini dintre japonezi se declară în ziua de azi budiști sau shintoiști, creștini sau adventiști; majoritatea lor au combinat budismul cu shintoismul și cu celelalte religii, aplicând în perfectă armonie învățăturile fiecăreia în viața de zi cu zi.

Spre deosebire de alte zone de pe glob, Japonia poate fi numită “Țara Sincretismului” pentru că aici nu mai există ideea de “religie obligatorie” ci toate religiile și culturile religioase coexistă într-o relație perfectă de armonie și de respect reciproc, fiecare persoană respectând apartenența religioasă a celeilalte.

Japonia a plecat de la shintoismul triburilor venite din Coreea și din China amestecate cu tradițiile triburilor locale, apoi s-a îndreptat către budismul adus din China de călugării călători, pentru ca acum să se oprească la sincretismul ce le unește într-un mod unic. În acest fel s-au putut găsi puncte commune ce au unit ideile acestor religii.

marți, 30 octombrie 2012

Inginerii japoneze: Orașul Piramidă

Foto: Shimizu Corporation

Cum bine știm, populația japoneză este în continuă creștere și dezvoltare. După clădiri până la nori și edificii venite parcă din altă lume, o mână de ingineri iscusiți s-a gândit să doboare un nou record.

Astfel s-a născut proiectul “Shimizu (清水) TRY 2004 Mega - City Pyramid”, un oraș ce poate fi cea mai mare construcție de pe Pământ.

Peste aproximativ 100 de ani, o piramidă masivă, de peste 14 ori mai mare decât Marea Piramidă din Giza – Egipt, s-ar putea ridica din Golful Tokio. Cine are genă bună și poate trăi până atunci, ar putea vedea această minune finalizată.

Conceptul orașului-piramidă

Din păcate, niciun material disponibil în zilele noastre nu are capacitatea de a suporta o astfel de greutate. Oamenii de știință încearcă să găsească o soluție pentru crearea unor tuburi-gigant sau, altfel spus, nanotuburi. Structura scheletului va fi stabilă datorită pilonilor fabricați dintr-un beton special, iar nanotuburile utilizate vor fi fabricate din materiale ușoare, de ultimă generație, pentru a crește rezistența și durabilitatea.

Foto: Shimizu Corporation

La întâlnirea acestor nanotuburi vor exista noduri (sau, altfel spus, “centre strategice”) pentru transport, iar fiecare nod va fi acoperit de o sferă din sticlă, ce va colecta și transmite lumina solară în oraș prin intermediul fibrelor optice.

Nu vor exista mașini, tramvaie sau autobuze

Spre dezamăgirea japonezilor cu gânduri negre, opțiunea aruncatului în fața mașinilor, tramvaielor sau a trenurilor nu va mai fi posibilă. În altă ordine de idei, pentru a ajunge dintr-un centru strategic într-o clădire, japonezii vor folosi pasarele rulante, scări rulante sau coridoare. Cei care se află deja în clădiri, vor avea disponibile lifturi.

O altă inovație va fi sistemul de transport al bagajelor personale, localizat de asemenea în nod. Bagajele vor merge în paralel cu persoanele aflate pe benzile rulante. 

Foto: absoluteastronomy.com

Mașinile, autobuzele și alte regii autonome de transport vor fi înlocuite de “Podcar-uri” (Personal Rapid Transit), un concept de transport public care, la cerere, oferă servicii non-stop, utilizând vehicule mici, independente, ce se vor deplasa pe benzi rulante, special construite. 

750.000 de japonezi vor trăi eco 

În mod evident, pentru a lumina un astfel de oraș, costurile ar fi imense. Mii, poate milioane de MW (mega-watti) anual ar fi necesare pentru a acoperi consumul de energie. De aceea, structura piramidei va fi învelită cu panouri fotovoltaice, care vor transforma lumina solară în energie.

Datorită faptului că megastructura va fi ridicată în centrul Golfului Tokio, o altă sursă de energie regenerabilă sunt valurile. Această metodă permite vehicularea fluidului cu ajutorul unor turbopompe. Deși poate nici prin cap nu ți-a trecut vreodată, o sursă de energie a viitorului sunt algele marine. Biocombustibilul ce relevă este ușor de transportat și nu poluează absolut deloc.

Cutremurele și tsunami. Un pericol?

Având în vedere că toți ne temem de cutremure - în Japonia existând cu adevărat un risc major în acest sens - Shimizu va beneficia de o structură externă care să suporte astfel de dezastre naturale.


Pentru a avea o viziune mai clară asupra proiectului, vă invit să urmariți clipul de mai jos:


luni, 15 octombrie 2012

Seijin Shiki sau ceremonia de majorat la japonezi

Foto: d'n'c@flickr

Spre deosebire de majoritatea popoarelor, japonezii îşi sărbătoresc majoratul la douăzeci de ani, acesta fiind un număr norocos pentru ei. Seijin Shiki este ceremonia care marchează această sărbătoare, zi în care care tinerii japonezi dobândesc noi drepturi (de a vota, de a bea, de a fuma), dar şi noi responsabilităţi.

Până recent, tinerii participau la ceremonia de majorat după ce împlineau 20 de ani, însă acum pot lua parte și cei care urmează să atingă majoratul în anul respectiv.

Origine

Ceremoniile de majorat s-au ținut în Japonia încă din anul 714, când un tânăr prinţ a îmbrăcat haine noi şi a adoptat o nouă coafură, astfel marcând trecerea sa în rândul adulţilor. Sărbătoarea îşi are originile în Genpuku, cunoscută şi sub numele de Kakan, în cadrul căreia japonezii îşi celebrau majoratul. Pentru a marca trecerea lor în printre adulţi, băieţii cu vârstele cuprinse între doispezece și şaisprezece ani vizitau altarul, unde li se dăruia prima lor îmbrăcăminte de adult şi îşi schimbau coafura într-una specifică adulților. De asemenea, ei primeau şi nume noi.

Foto: kav p@flickr

Istoric

În perioada Heian ceremonia se adresa doar fiilor de nobili şi familiilor de samurai. În era Muromachi s-a răspândit treptat şi în rândul bărbaţilor de rang inferior. O ceremonie asemănătoare adresată femeilor se numea mogi, la care luau parte fetele cu vârste cuprinse între doisprezece şi paisprezece ani şi se baza tot pe trecerea la îmbrăcămintea specifică adulţilor. Vârsta exactă nu a fost niciodată specificată şi adulţii erau cei care hotărau când copilul lor era pregătit să devină major. Sărbătoarea a devenit oficială în 1948, când a fost stabilită la data de 15 ianuarie, urmând ca peste 50 de ani să se mute în cea de-a doua zi de luni din ianuarie.

Obiceiuri

Ceremonia are loc, de obicei, dimineaţa, în birouri locale prefectorale, iar printre invitaţi se numără şi familiile şi prietenii noilor adulţi. În cadrul acestei ceremonii, reprezentanţi ai guvernului ţin discursuri și mici cadouri le sunt oferite tinerilor.

Foto: eventstokyo@flickr

Fetele poartă la această ocazie furisode, un fel de kimono cu mâneci lungi (furi: „care atârnă”; sode: „mâneci”) şi realizat din mătase foarte fină, viu colorată, kimono care este purtat în general la evenimente sociale importante. Prețul unui furisode este foarte mare, între 100.000 și 300.000 de yen, adică aproximativ 4.500 – 13.500 de lei; de aceea este fie moştenit, fie închiriat. Ţinuta include şi sandalele zōri cu care tinerele nu sunt obişnuite să meargă, așa că adesea şchiopatează.

Foto: Chris Willson@flickr

Băieții pot purta şi ei costumul tradiţional (kimono închis la culoare și hakama), însă în ultima vreme ei au preferat să se îmbrace în stil occidental – în costum și cravată.

După ceremonie, tinerii sărbătoresc adesea în grupuri, petrecând până spre sfârșitul după-amiezii sau serii.

În ultimii ani însă, participă tot mai puţini tineri la această ceremonie, probabil din cauza scăderii natalităţii în Japonia.

Scaunul cu rotile care urcă scările, cel mai recent robot inventat de japonezi


Revenim cu un nou articol din seria „Invenții japoneze” și vă prezentăm un nou robot dezvoltat de japonezi.

La Institutul de Tehnologie din Chiba, un grup coordonat de Shuro Nakajima a dezvoltat un scaun cu rotile-robot care poate urca trepte.

Robotul poate face o varietate de mișcări utilizând cele patru roți și cinci osii. Acesta merge, normal, pe roți, dar când întâlnește o treaptă sau un șanț poate trece peste obstacol folosindu-și picioarele. Tot ce trebuie să facă utilzatorul este să-i spună în ce direcie să meargă, prin intermediul unui joystick. Robotul evaluează în mod automat terenul din prejur și se mișcă ca atare. De asemenea, când merge pe teren inegal, robotul controlează scaunul pentru a-l nivela.

„Robotul are senzori pe picioare pentru a detecta dacă ceva se află în apropiere. Mai mult, acesta poate vedea cât de departe se află de o treaptă. Totodată, are o varietate de senzori și îi utilizează în combinație pentru a evalua înălțimea treptei. Chiar dacă senzorii sunt eronați, iar roțile ating un obstacol, torsiunea roatei poate varia iar robotul poate folosi asta ca back-up. În acest mod, robotul poate detecta suprafața drumului în mod sigur.”

„Când un senzor detectează o treaptă, robotul calculează dacă poate ridica piciorul respectiv. Nu-și poate ridica picioarele imediat, așa că sistemul de conducere din spate face mișcări preparatorii pentru a câștiga stabilitate. Când roțile pot fi ridicate stabil, robotul își ridică picioarele.”

În plus, acest robot îți poate alinia roțile și extinde stabilizatorii către dreapta și stânga, permițându-i să se învârtă. Aceasta ușurează întoarcerea, chiar și într-un spațiu îngust.

„Am preferat să utilizăm roți, pentru că tipul acesta de vehicul va merge, în principal, pe suprafețe pavate regulat. Cea mai eficientă metodă de deplasare pe suprafețe pavate este prin utilizarea roților, precum o mașină. Așa că, acest robot folosește roți, dar acestea pot deveni picioare.”

Deocamdată, acest robot este prezentat drept concept, dar în următoarea etapă va fi testat de o varietate de persoane pentru a se analiza experiența utilizatorului.

În continuare, urmăriți un videoclip pentru a vedea scaunul-robot în acțiune:


joi, 19 iulie 2012

Anli Pollicino și ACE, în concert la București


Formația de J-rock, Anli Pollicino va concerta pentru a doua oară în România, pe 24 iulie, iar în deschiderea concertului va urca pe scenă trupa ACE.

Anli Pollicino este o trupă de J-rock din Tokyo ce cântă o muzică influențată de trupe ca Evanescence, Marilyn Manson, L’arc~en~Ciel sau Siam Shade, de-a lungul timpului creîndu-și un stil original teatral, de light rock spre gothic. Trupa are o mare priză la public datorată secvenței muzicale solide și a calității vocii solistului Shindy.

ACE, înființată în 2010, și-a impresionat publicul încă de la început prin “sunetul rock agresiv, armonios îmbinat și extrem de sofisticat”. Trupa este formată din vocalistul Nimo, violonistul Rookie Fiddler, basistul Toshi, Shunji – tobe și Kentaro – chitară. În 2010, trupa a lansat mai multe materiale, printre care 6 single-uri care au apărut pe albumul “Black Album”.

Evenimentul va avea loc în Club Fabrica din București, de la ora 19:30, iar prețul biletelor este de 60 RON în avans și 70 RON în ziua concertului. Biletele sunt disponibile pe www.myticket.ro și în rețeaua magazinelor DIVERTA din toată țara. 


miercuri, 6 iunie 2012

Hashima, insula fantomă a Japoniei

Foto: spiral.under.jp

Începem seria Japonia Sinistră cu un articol despre insula fantomă a Japoniei, un exemplu de declin urban și abandonare.

Purtând inițial numele de Gunkanjima (Navă de război), Hashima face parte dintre cele 505 insule nelocuite care aparțin de Prefectura Nagasaki și este situată la 15 km față de orașul Nagasaki. 

Începând cu anul 1887, insula a început treptat să fie transformată într-o zonă de minerit, contribuind astfel la industria cărbunelui din Japonia. În 1916, este construită prima clădire din beton după care autoritățile, prin intermediul corporației Mitsubishi, împrejmuiesc insula cu cele mai înalte ziduri din beton din întreaga țară, pentru a-i proteja pe locuitori de taifunuri și ajung chiar să construiască și blocuri cu nouă etaje. Străzi, pe insulă nu există, ele fiind înlocuite de scări care fac legătura între blocuri și care ajutau locuitorii să ajungă de la un magazin la altul.

Foto: vice.com

În timpul celui de al doilea război mondial, insula și-a atins vârful dezvoltării, atât industrială cât și din punct de vedere demografic, datorită producției de cărbune și datorită faptului că majoritatea deținutilor de război erau trimiși pe insulă; în anul 1959 populația de pe această fortăreață a ajuns la cifra record de 5.000 de locuitori, astfel Hashima ajungând zona cu populația ce mai densă a globului. 

Foto: Saiga Yuji

Odată cu pierderea războiului de către Japonia, mineritul a început să intre în declin, locuitorii insulei fiind printre cei mai afectați. Țara Soarelui Răsare a intrat în secolul modernizării și s-a grăbit să îmbrățișeze noul, astfel părăsind ceea ce acum părea a fi vechi. Există voci ale unor prizonieri de război, cum ar fi coreanul Suh Jung-woo, care a rămas marcat de răceala resimțită pe insula gri și de faptul că în momentul în care a ajuns acolo și a privit în toate părțile, observând numai beton și apă, a înțeles că practic nu avea cale de scăpare. El s-a numărat printre cazurile celor care au rezistat pe insulă, muncind într-un ritm infernal și care în cele din urmă a putut scăpa din fortăreață, dar au fost foarte multe cazuri de suflete disperate, prizonieri, care ori au murit aruncându-se în apă, cu speranța de a scăpa, ori s-au sinucis pe insulă. „Nava de luptă” a fost lăsată în paragină, locuitorii ei fiind lăsați practic să moară de foame, unii dintre ei reușind să plece de pe insulă prin diferite metode; pe data de 24 aprilie 1974, ultimii locuitori ai insulei au plecat fără a mai privi în urmă. 


Foto: darkroastedblend.com

După ce ultimii locuitori au părăsit-o, insula a fost inchisă oricărui vizitator, pășirea în interiorul fortăreței fiind pedepsită cu închisoarea; de abia în luna aprilie a anului 2009, autoritățile au redeschis publicului doar o parte din insulă spre a fi vizitată. 

Foto: vice.com

Astăzi, ceea ce a fost cândva cel mai populat loc de pe glob, a rămas doar o paragină unde rugina a îmbrăcat țevile ce cândva ofereau apă pentru mâncarea zilnică, mucegaiul a luat locul varului pe ziduri și pereți, iar vântul uneori calm, alteori furios, poartă pe insulă ecourile copiilor ce în trecut încercau să ofere betonului rece, căldura răsetelor pline de inocență.

În continuare vă invit să urmăriți un scurt documentar despre insula Hashima, prezentată de un japonez care și-a petrecut copilăria pe insulă.



Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More