Anime - Caracteristici, design şi tehnici

Probabil că fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, a văzut cel puţin un anime. Acele desene japoneze care ne-au încântat încă de la Sailor Moon şi Globurile Dragonului. Cred că acestea sunt printre primele anime-uri pe care mulţi dintre noi le-am vizionat pe când eram mici. Dar nu despre Sailor Moon sau Globurile Dragonului vreau să vă vorbesc. Ci despre ce face un anime sa fie atât de îndrăgit. Vom intra un pic în culisele acestora.

Care sunt caracteristicile principale ale unui anime? Ca mediu vizual animeu-ul variază de la un creator la altul sau de la un studio la altul. Cel mai folosit mod vizual este FLCL (Furi Kuri- în engleză Fooly Cooly), cunoscut pentru exagerarea stilizării personajelor. Dar nu este singurul folosit, alte anime-uri având şi un aspect mai apropiat de realitate. Însă stilul FLCL este cel care a dus la o generalizare şi la recunoaşterea unui anime. În acest mod vizual personajele din anime-uri au trăsături fizice exagerate, precum ochii mari, părul foarte lung, membre lungi acompaniate de un dialog cu forme dramatizante (precum bule), replici rapide şi onomatopice, plus tipografie exclamatorie. Încă o caracteristică generală este linia, care este influenţată de lucrul cu pensula (limba japoneză este scrisă tradiţional cu pensula influenţând astfel arta japoneză, implicit anime-ul).

Modul de construire a personajelor (designul) este apropiat de cel al corpului uman. Înălţimea capului este considerat astfel baza proporţiei, deşi acesta poate varia, corpul rămâne acelaşi. Cele mai multe personaje au o înalţime de 7-8 capete dar pot ajunge în unele cazuri şi la 9 capete. Variaţiile proporţiei sunt moderate, în unele cazuri picioarele sunt alungite sau scurtate şi capul poate fi mare sau mic comparativ cu corpul (în cazul personajele chibi-mici). Însă cel mai important aspect vizual sunt ochii mari, folosiţi pentru redarea unor game largi de sentimente. Ei sunt construiţi astfel: culoarea este dată ochilor, în special corneei, iar fundalul este dat de un amestec de umbră uşoară, un ton de culoare şi o altă umbră mai intensă. Antropologistul Matt Thorn spune că animatorii japonezi percep acest mod de construire a ochilor personajelor dintr-un anime din simplul motiv pentru că aşa văd ei ochii străinilor (din afară ţării lor, cu precădere Europa).

Alte elemente stilistice comune într-un anime (cu precădere în cele comice) este acela când personajele şocate vor „interpreta” o „lovitură frontală” prin care vor reda o expresie exagerată. Astfel personajele supărate pot avea un efect al unei vene sau „stressmark”, unde liniile pulsatorii apar pe frunte sau pot scoate un ciocan, bâtă sau alt obiect de nicăieri şi să lovească pe cineva (astfel de exagerări apar la personajele feminine). La personajele masculine pot apărea sângerări nazale în prezenţa unei femei iubite. Personajele ruşinate pot să „producă” o picătură masivă de sudoare (devenind un stereotip) sau să devină brusc îmbujorate la nivelul ochilor ca efect al unor sentimente romantice reprimate.

Tehnica de animaţie este bazată pe cea tradiţională, adică multiple imagini statice redate rapid pentru a produce efectul de animaţie. Ca toate animaţiile, producţia începe cu storyboardingul, dublajul, designul personajelor şamd. Implicarea computerului măreşte eficienţa întregului proces.

Anime-ul se bazează deobicei pe o animaţie limitată. Adică stilistic vorbind animaţia limitată este folosită pentru a păcăli ochiul să creadă că vede mişcare (tehnică folosită în special când bugetul este redus).

Unghiul camerei, mişcarea şi luminozitatea joacă un alt rol important în scenele redate într-un anime, regizorii folosind deseori privirea unghiulară care arată perspectiva. Aceştia pot să recurgă la efecte cinematografice precum zoom, prim-plan şi vederea panoramică.

În concluzie, anime-ul presupune multă muncă şi un talent extraordinar pentru a transpune sentimente personajelor astfel încât să facă povestea principală mai atractivă dar şi uşor de înţeles. Până data viitoare... banzaaai!!! Relaxaţi-vă urmărind acest drăguţ amv!

Citește mai mult

Festivalul Filmului Japonez 2012

Începând din 25 mai până pe 30 mai, la Cinemateca Română din Bucureşti se va desfăşura Festivalul Filmului Japonez, tema abordată în acest an fiind Dragostea şi tinereţea, reflectată în diferite epoci.

Filmele selecţionate sunt atât pelicule mai vechi, istorice, de referinţă, cum ar fi Genji Monogatari (Povestea lui Genji), dar şi filme mai noi, cum ar fi Kono yo no sotoe (Clubul Shinchugun), având ca genuri de bază filmul istoric, drama psihologică, comedia, etc.

Programul festivalului este următorul:

Vineri, 25 mai, ora 19:00
Golanii din Kishiwada, regia Kayuzuki Izutsu, anul 1996.

Sâmbătă, 26 mai, ora 16:00
Scrisoare de Dragoste, regia Tatsumi Kumashiro, anul 1985

Sâmbătă, 26 mai, ora 19:00
Eijanaika, regia Shohei Imamura, anul 1981

Duminică, 27 mai, ora 16:00
Clubul Shinchugun, regia Junji Sakamoto, anul 2004

Duminică, 27 mai, ora 19:00
Zegen, regia Shohei Imamura, anul 1987

Luni, 28 mai, ora 16:00
Povestea lui Genji, regia Kozaburo Yoshimura, anul 1951

Marţi, 29 mai, ora 15:00
Tinerele din Izu, regia Heinosuke Gosho, anul 1945

Miercuri, 30 mai, ora 16:00
Femeia Negurilor, regia Heinosuke Gosho, anul 1936

Festivalul va avea loc la Cinemateca Română, Sala Jean Georgescu, este organizat de Ambasada Japoniei şi Japan Foundation, iar intrarea este liberă.

Citește mai mult

Au început înscrierile pentru Şcoala de Vară de Limba Japoneză

Foto: apjr.wordpress.com

Asociația Profesorilor de Limba Japoneză din România (APLJ) organizează cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară de Limba Japoneză.

Cursurile se vor desfășura în perioada 23 iulie 2012 - 3 august 2012 (10 zile) și vor include pregătire pentru Nihongo Nouryoku Shiken, conversație, cursuri cu teme speciale (de exemplu: cum se scrie un email, lectură din texte literare/jurnalistice/manga), iar serile vor fi dedicate activităților culturale (karaoke, vizionare de filme, jocuri japoneze, workshop-uri etc).

Școala de vară se va susține la Colegiul Naţional ”Ion Creangă” (Strada Cuza-Vodă, nr. 41, sector 4, Bucureşti), iar taxa de participare este de 200 RON.

Mai multe detalii despre înscrieri găsiți pe blogul oficial al APLJ.

Citește mai mult

Yakuza - tradiție și schimbare

Cei mai mulți îi numesc “mafioți” sau într-o formă ceva mai clasică “gangsteri”, indetificându-i cu “Cosa Nostra” din Italia și știu despre ei că sunt cei mai de temut criminali ai societății japoneze. Să aflăm ce înseamnă Yakuza, de unde a pornit și unde a ajuns.

Gruparea numită “Yakuza” își are începuturile încă din secolul XVI constând în două tipuri de persoanaje: ronini (samurai fără stăpân) și acei machi-yakko (funcționari civili care apărau orașul de kabuki-mono, samurai rămași fără stăpân din cauza vârstei sau a comportamentului ce încălca “Codul Bushido”). În timp, acestei formațiuni, i-au alăturat mai multe grupuri , fiecare dintre ele devoltându-se pe ramura lui: bakuto (jucătorii de noroc) și tekya (vânzătorii amubulanți).

Yakuza funcționează după “Codul Bushido” (Codul Luptătorului), respectând morala samurailor dar în același timp venind și cu propria tradiție, astfel luând naștere “Codul Otokogi” (Codul Spiritului Omului). Acest cod al grupării Yakuza este respectat cu sfințenie iar cel care i se supune, trebuie să intervină pentru a-l proteja pe cel slab și societatea în vremuri cu turbulențe civile. Deși cei care fac parte din mafia japoneză dețin afaceri ilicite, grupările ei își reglează de multe ori conturile într-un mod sângeros, se ocupă cu traficul de orice fel iar poliția greu le poate face față, totuși, Yakuza, spre deosebire de alte grupări mafiote, intervin de fiecare dată pentru a-și apăra țara și conaționalii, în caz de calamitate trimit ajutoare celor sinistrați sau chiar se ocupă de voluntariat. În cazul în care, unul dintre subalterni, prin atitudine, îi aduce ofense Capului Clanului, el trebuie să plătească;dacă ofensa poate fi trecută cu vederea de persoanele din exterior, subalternul trebuie să-și taie singur o parte din degetul mic iar dacă ofensa este considerată de neiertat de către șeful suprem, subalternul își “cere iertare” comițând seppuku (se înjunghie singur în burtă cu sabia).

Relațiile din interiorul Yakuza se bazează pe conceptul oyabun-kobun (părinte-copil), nefiind vorba de legături de sânge. Șeful suprem se numește oyabun sau kumicho, el având în subordine căpeteniile tuturor grupărilor care formează Yakuza. Lui îi revine cel mai greu rol pentru că fiecare grupare a mafiei se ocupă de ramura ei și are cartierul său unde își manevrează afacerile dar, grupările sunt obligate să facă afaceri și între ele;aici intervine Oyabun care trebuie să se asigure că nu intervin neînțelegeri între grupări care să ajungă la vărsări de sânge. 

Cea mai intrigantă parte pentru occidentali, în ceea ce-i privește pe cei din Yakuza este practic “îmbrăcarea” în tatuaje din cap și până în picioare. Inițial, în vremurile de început ale mafiei japoneze, cei care făceau parte din ea, trebuiau să-și tatueze în jurul brațului câte un inel negru pentru fiecare crimă comisă. În timp, cei care făceau parte din Yakuza, au început să-și tatueze întreg corpul, în primă fază, tatuajele însemnând puterea fiecăruia, pentru ca în ziua de azi, fiecare grupare din Yakuza să aivă propriul tatuaj care s-o diferențieze de celelalte.

Odată cu începerea industrializării Japoniei, Yakuza a început să preia controlul asupra industriei, încet dar sigur implicându-și membrii inclusiv în politică, recurgând la crime în rândul oamenilor importanți din guvern, pentru ca aceștia să fie înlocuiți cu proprii lor oameni. Începând cu anii 1920, grupurile ce făceau parte din Yakuza, au început să apeleze la șantaj și la acea infamă “lege a armelor”, numărul membrilor ei crescând în fiecare an. Din cauza numărului crescut de membrii, ce între anii 1950-1960 ajunsese la cifra de 184.000, răfuielile dintre grupările mafiei ce aveau ca scop supremația în Japonia, au devenit din ce în ce mai puternice, acest fapt ducând la rupturi în interiorul Yakuza. Omul care a reușit să unească toate aceste grupări sub un singur nume și cu gândul la unitate a fost Kadama Yoshiro, același om care a reușit să schimbe și atitudinea Yakuza.

În ziua de azi, cei care fac parte din grupurile afiliate la Yakuza, se îmbracă în costume negre și poartă ochelari de soare negri, asemanându-se oarecum cu mafioții americani din filme. Una dintre caracteristicile lor în privința vestimentației este că se îmbracă în așa fel încât să-și păstreze acoperite tatuajele. Cei care vor să părăsească “familia” Yakuza o pot face fără nici o problemă dacă “părintele” mafiei îi acceptă demisia. După ce părăsește gruparea mafiotă, statul îl ajută, prin intermediul unui program special făcut pentru foștii membrii Yakuza să se reintegreze în societate.

Există o grupare Yakuza al cărei lider s-a căit sincer pentru crimele comise ca șef se clan și a avut voința atât de puternică încât să se schimbe complet iar împreună cu el să schimbe și atitudinea grupării: Yoshiyuki Yoshida șeful grupării protestante Barabbas care a fost cel mai mare traficant de droguri din Japonia; în 1978, fratele său a fost ucis de un membru al clanului Yamaguchi-gumi; după această întâmplare, imediat și-a trimis oamenii după șeful clanului, această altercație între clanuri, pe Yoshida costându-l o tăietură la gât în timp ce numărul 1 al clanului rival a fost găsit decapitat pe o străduță întunecată. După 5 ani de închisoare pentru crimă, Yoshida, când a ieșit și a dat cu ochii de primul său copil de la una dintre amante, a hotărât să se schimbe radical, de dragul fetiței.

Gruparea mafiotă Yakuza este un amalgam de tradiție, mister, trafic, umanitate, crimă organizată, etică, onoare. Și în ziua de azi, deși, membrii ei nu se mai bazează dor pe săbii de samurai ci și pe arme de foc, tradițiile din vremea samurailor sunt păstrate și perpetuate din generație în generație, fiecare dintre ele venind cu ceva al ei, cu ceva nou.

Citește mai mult

Otaku Festival se apropie!

Cea de-a şasea ediţie a festivalului Otaku se apropie cu paşi repezi! Anul acesta, festivalul, care va avea loc între 26 și 27 mai, va fi găzduit de Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Această ediţie va fi dedicată Vocaloizilor (de la VOCALOID, o aplicaţie software a celor de la Yamaha, prin intermediul căreia se pot creea melodii), în parteneriat cu Mikubook din Japonia, Vocalekt Visions din USA si EuroCosplay din UK.

Festivalul Otaku este un festival dedicat în mare parte anime şi manga, dar şi culturii japoneze, și are loc în fiecare an în Bucureşti. De obicei susţinut la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, festivalul se mută anul acesta Universitatea Româno-Americană, pentru a avea acces la mai mult spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor.

Ca în fiecare an, în cadrul festivalului veţi putea găsi o mulţime de workshopuri, cum ar fi: workshop de teatru, de animaţie, de desen, de machiaj, de cosplay şi bead-art. Pe lângă asta, vă aşteaptă o mulţime de prezentări ale jocurilor şi consolelor video, ale materialelor necesare pentru un cosplay reuşit, dar şi o prezentare specială despre îmbrăcarea unui kimono tradiţional japonez. Cel mai aşteptat eveniment este însă concursul de cosplay, deoarece începând cu acest an, în cadrul festivalului Otaku vor începe preselecţiile pentru EuroCosplay 2012, una dintre cele mai mari competiţii de cosplay europene.

Invitaţii speciali ai acestei ediții sunt Classara, Elffi şi Licorne, care şi-au asumat şi rolul de juriu al concursului de cosplay.

Pentru mai multe informaţii, anunţuri cât şi pentru programul festivalului, vizitaţi adresa oficială a Otaku Festival, www.otakufestival.com.

Preț intrare: 12 lei/zi.

V-am convins să mergeți? Noi vă aşteptăm la Otaku Festival!

Citește mai mult

Istoria Anime

Spirited Away

Dacă eşti iubitor al Japoniei, este imposibil să nu-ţi placă anime-urile şi benzile desenate manga - două caracteristici esenţiale ale poporului nipon. Ceea ce vom încerca încontinuare este să relatăm doar o parte din istoria anime-ului, aceasta fiind mult prea vastă pentru a fi acoperită de un simplu articol informativ.

Anime (în japoneză アニメ) este o abreviere a cuvântului englez “animation” (animaţie) şi desemnează orice film de animaţie produs în Japonia. La baza acestor desene stau aşa numitele benzi desenate “manga”. Deşi este considerat un gen (ca drama, comedia şamd), de fapt animeul este o formă de artă care include toate genurile din literatură şi cinematografie. Ca dovadă, marea admiraţie a poporului janonez pentru acestea. În 2001 filmul anime “Spirited Away” întercând filmul “Titanic”. La început, anime-urile erau desenate manual, însă după apartiţia calculatorului aceste tehnici s-au generalizat, ducând la o mare dezvoltare a acestora. Au început să fie difuzate la televizor, în producţii cinematografice, în jocuri pentru calculator, în publicitate şamd. Creşterea popularităţii anime-urilor a început din 1970. Cele mai îndrăgite anime-uri sunt cele ale lui Osamu Tezuka, supranumit „zeul manga”. Munca sa şi a altor pionieri în acest domeniu au inspirat elementele şi caracteristicile fundamentale ale anime-ului de azi.

În anime, accentul cade pe expresiile faciale ale personajelor pentru a exprima stări emoţionale şi gânduri, iar de aceea în multe anime-uri personajele sunt desenate cu ochii mari.

Gravitation

În anime-uri sunt întâlnite toate genurile tipice cunoscute, inspirate din poveşti, nuvele sau filme: acţiune, aventură, comedie, dramă şi science fiction. Dar mai există şi unele genuri specifice, de exemplu: shonen-ai, shojo-ai şi altele.

Shojo (sau shoujo) este termenul japonez pentru “domnişoară” sau “fată”, preluat din limba chineză şi se referă la fetele tinere (cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani). Genul Shojo de obicei este îndreptat spre vizionarea de către fete. Exemple din aceasta categorie sunt: Kaleido Star, Read or Die, Kiddy Grade etc.

Shonen (sau shounen) este termenul japonez pentru “băiat”, literar înseamnă “ani puţini” şi se referă în general la copii cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani. Exemple de anime din aceasta categorie sunt:. Uraboku, Gravitation, Junjou Romantica, Loveless etc.

Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit cunoscute în anii ’80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. În această perioadă genul anime devine mai popular în main-streamul japonez (deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste ocean în anii ’90 şi chiar mai mult după anul 2000. În ultimii ani, tehnicile asistate de calculator și grafica 3D, au început să fie folosite şi la crearea filmelor şi serialelor anime. Recent, s-a dezvoltat un alt gen de anime, şi anume, cel psihologic, precum Death Note sau Code Geass.

Cam atât deocamdată, ca să nu părem plictisitori, dar revenim cu noi informaţii despre caracteristicile vizuale, designul personajelor şi tehnici de animaţie ale anime-urilor! Banzaaaai!

Citește mai mult

Mișcarea Visual Kei - culoare și extravaganță în muzica japoneză

Dir en Grey

Visual Kei, unul dintre cele mai cunoscute curente printre muzicienii japonezi, a reuşit de-a lungul anilor să câştige din ce în ce mai mulţi fani, atât în Japonia cât şi în alte ţări, datorită machiajului strident folosit de artiştii ce aparţin acestui curent, a coafurilor complexe şi colorate, dar şi a costumaţiilor extravagante ce par a fi scoase dintr-o piesă de teatru cu personaje fantastice.

Acest curent a apărut în anii 80, având ca trupe reprezentative X Japan, GLAY, D’erlanger, Shazna, Buck-Tick, Dead End şi mulţi alţii. Trupe representative pentru acest curent, dar apărute mai târziu sunt şi Malice Mizer, Kuroyume, Penicillin şi Luna Sea. Nu trebuie însă confundat cu un gen de muzică, nici cu o ramură a rockului japonez, deoarece accentul se pune pe înfăţişarea extravagantă a artiştilor, şi nu pe genul de muzică pe care îl cântă. De aici şi denumirea de „Visual Kei”, termenul 系 (Kei) însemnând „sistem” sau „tip” în Japoneză. 

Malice Mizer

Mulţi artişti japonezi, cum ar fi Yoshiki Hayashi, susţin că Visual Kei nu este neapărat un stil, ci mai degrabă o „libertate”, o cale de a te exprima, de a te descrie pe tine însuţi. În acelaşi timp, alţi artişti, precum Miyavi, nu sunt de aceeaşi părere, susţinând că, în ciuda faptului că a fost puternic influenţat de Visual Kei, de-a lungul anilor acest curent a început să îl „limiteze” şi să nu îi mai ofere atât de multă libertate de exprimare.

Visual Kei a început să se răspândească mai mult abia prin anii 2000, dar chiar şi astăzi, mulţi artişti încă încearcă să facă acest curent cât mai răspândit şi apreciat şi în alte ţări, nu doar în Japonia, organizând cât mai multe concerte în străinătate. Una dintre cele mai mari contribuţii în acest sens a fost a vocalistului de la Color, Hiroshi Tomioka, cunoscut şi ca „Dynamite Tommy”, care în 1986 şi-a înfiinţat propia casă de discuri independentă, numită „Free-will”.

În cadrul acestui curent există o gamă largă de imagini vizuale. Există trupe şi artişti ce preferă costumele flamboaiante, complexe, accesorii care mai de care mai deosebite, machiaj strident şi păr vopsit. Aceste stiluri variază de la un aspect mai gotic şi întunecat, la unul chiar feminin şi drăguţ. Unii artişti preferă să îşi creeze chiar roluri, transformând fiecare concert într-un adevărat spectacol ce se axează nu doar pe muzică, ci şi pe costumaţie şi prezenţă scenică. De asemenea, există artişti Visual Kei ce nu pun atât de mult accent pe aspect şi preferă să fie mai subtili, nu atât de şocanţi. Din acest motiv, curentul poate fi împărţit în mai multe ramuri, cum ar fi:

• Angura Kei. Termenul „angura” reprezintă varianta prescurtată a cuvântului „undeground”, iar artiştii Angura Kei adoptă o atitudine mai sumbră, îmbrăcându-se mai formal, în kimonouri tradiţionale, uniforme japoneze sau pur şi simplu costume. Printre cele mai cunoscute trupe Angura Kei din acest moment se numără Kagrra, heidi., KYOKUTOU GIRL FRIEND, Awoi, inugami circus-dan, şi mulţi alţii;

• Kote Kei, (uneori scris şi ca KoteKote Visual Kei, Kotekote Kei, KoteKote sau simplu Kote) este de obicei descris ca „Visual Kei tradiţional”. Artiştii Kote Kei poartă costume detaliate şi complexe, şi coafuri stridente. Acest curent încorporează trei idei de bază: bizar, decadenţă şi estetică. Printre trupele reprezentative se numără Megaromania, Kiryu, EREMIA, Dio – Distraught Overlord, Metis Gretel, boridaea, Phantasmagoria;

• Eroguro Kei, ce îşi are denumirea din termenii „erotic” şi „grotesc”, pune accentul pe erotism, corupere şi decadenţă. Dintre trupele Eroguro Kei menţionam MERRY, cali≠gari, Dir en Grey;

• Nagoya Kei este, de obicei, considerat mai sumbru şi mai întunecat decât celelalte ramuri. Artiştii Nagoya Kei pun mai puţin accent pe costume şi machiaj, şi mai mult pe compoziţii elaborate. Unele dintre trupele clasificate ca Nagoya Kei sunt Silver~Rose, DEATHGAZE, lynch., Deadman, Merrz Go Round;

• Oshare Kei, spre deosebire de curentele enumerate mai sus, se axează pe costume colorate, accesorii drăguţe, melodii pozitive. Stilul acesta este colorat şi vibrant, asemănător cu decora. Ca trupe, îi menţionăm pe cei de la An Cafe, SuG, LM.C, AYABIE, Irokui, Oyuugi Wagamama-dan x PaRADEiS.

Acestea sunt ramurile mai importante, dar pe lângă ele mai există şi Elegothic Kei, Iryō Kei, Koteosa Kei, Kotevi Kei, Kurafu Kei, Kurofuku Kei, Nomuro Kei, Toroteru Kei etc.

Megaromania

Visual Kei este însă un curent „undeground”, multe din trupele acestui curent pierzându-şi această imagine şocantă de-a lungul timpului. În ciuda faptului că multe din aceste trupe sunt mai degrabă independente şi încep cu un look foarte strident şi şocant, pe măsură ce devin mai populari, mai apreciaţi, majoritatea trupelor Visual Kei tind să îşi piardă imaginea iniţială puţin câte puţin, astfel încât abia îţi mai poţi da seama că au fost o trupă Visual Kei la început.

Acest lucru s-a întâmplat cu multe trupe faimoase cum ar fi X JAPAN şi LUNA SEA, care au început iniţial cu o înfăţişare elaborată ce cuprindea mult machiaj şi păr colorat, dar au renunţat la ea treptat, pentru o imagine mai serioasă. Desigur că există şi excepţii, cum ar fi Malice Mizer, care au devenit foarte populari şi apreciaţi de-a lungul timpului, fără a renunţa la imaginea iniţială. Acest lucru se întâmplă însă destul de rar, deoarece majoritatea persoanelor găsesc acest stil prea şocant şi „anormal”.

Pătrunzând în cultura populară, Visual Kei a devenit o forţă motrice în lumea modei japoneze. Astfel au apărut trupe şi artişti care nu se încadrează neapărat în acest curent, dar încorporează elemente Visual Kei în aspectul lor.

În ciuda faptului că majoritatea trupelor Visual Kei sunt trupe de rock japonez, există artişti şi trupe ce nu aparţin acestui gen muzical dar fac parte din curent. De aceea, nu te poţi baza pe aspectul unei trupe ca să spui ce gen de muzică cântă trupa respectivă. Fiecare artist are propia definiţie a acestui curent, şi deşi majoritatea se îndepărtează de el pe măsură ce avansează în carieră, este în continuare punctul de pornire al multor artişti japonezi.

Vouă ce impresie v-a făcut acest curent?

Citește mai mult

Miyamoto Musashi sau Maestrul Celor Două Săbii

Foto: simandan.com

Considerat unul dintre cei mai mari samurai al tuturor timpurilor, Miyamoto Musashi, este părintele stilului de luptă cu “cele două săbii”. Dintr-un tânăr cu apucături sălbatice, însetat doar de faimă, prin multă determinare, autocontrol și supliciu, a reușit să devină unul dintre cei mai mari samurai al Japoniei și reformatorul “Codului Bushido”.

Născut în anul 1584 ca Shinmen Takezo în provincia Harima aflată pe insula Honshu, la vârsta de 7 ani este luat de unchiul său, cunoscut sub numele budist de Doribo pentru a locui la templul budist Shoreian. Cinci ani mai târziu câștigă primul său duel în fața lui Arima Kiheia dept al stilului Shinto Ryu.

Fiind un tânăr însetat de faimă și dornic să demonstreze că poate ajunge un mare samurai, în anul 1600 pleacă de la templu pentru a lupta în marea bătălie de la Sekigahara. Armata lui Toyotomi Hideyori, alături de care a luptat Takezo pierde lupta în fața forțelor conduse de Tokugawa Ieyasu și astfel, dezamăgit de eșec, tânărul începe să călătorească ajungând chiar să doarmă nopțile în păduri, sub cerul liber și în peșteri. În acești ani își schimbă numele din Takezo Shinmen, în Miyamoto Musashi.

În lunga lui călătorie, întâlnește diferiți oameni, meșteri în olărit, în caligrafie, în făurirea săbiilor, în lupta cu ghioaga, în sculptură și de la toți învață ceva și cel mai important, învață să-și “lustruiască” spiritul.

După 4 ani de călătorit, întră în adevăratul sens al cuvântului în lumea samurailor, câștigând unul după altul, toate duelurile pe care le-a inițiat și la care a fost provocat. În rândul victoriilor lui se înscriu cea împotriva școlii de sabie Yoshioka, îi urmează cea împotriva preoților budiști de la templul Kofuku-ji (antrenați în stilul Hozoin-ryu), Shishido Biaken (maestru în lupta cu kusarigama, armă tipic japoneză - un fel de seceră cu lanț și greutate la capătul opus lamei), Muso Gonnosuke (maestru în ciomag), roninii (samurai fără stăpân) Hayashi Osedo și Tsujikaze Tenma.

Timp de un an se retrage în pustietate pentru a practica meditația zazen (ramură a budismului) și în același timp se pregătește spiritual pentru lupta împotriva samuraiului Sasaki Kojiro, maestrul și dezvoltatorul stiului Ganryu. Duelul de pe coasta insulei Shimonoseki, împotriva lui Kojiro este cel mai greu din întreaga sa viață dar este și momentul în care practic ia naștere stilul “celor două săbii”.

Miyamoto Musashi and Sasaki Kojiro; Foto: therovingroninreport.blogspot.com

Lupta acerbă dintre cei doi s-a desfășurat în apă, împotriva așteptărilor lui Kojiro care a fost convins că victoria va fi a sa. Musashi a sosit pe insulă, vâslind singur la barcă, cu 5 minute mai târziu decât ora stabilită, acest fapt iritându-l pe oponentul său de la bun început; în momentul în care barca a ajuns aproape de mal, Sasaki Kojiro a intrat pășind încet în apă, adresându-i insulte lui Musashi și păstrându-și o mână pe teaca sabiei, iar cealaltă mână prinzând firm mânerul sabiei. Calmul ireproșabil al adversarului îl enerva la culme. Brusc, Musashi, realizând că se află mai sus decât adeversarul său, fiind încă în barcă, își ia avânt și, scoțându-și sabia cu tot cu teacă, zboară în direcția lui Kojiro; acesta din urmă parează la timp atacul plin de forță al lui Musashi, lansând imediat atacuri pline de furie și forță. Musashi își simte moartea aproape și caută o soluție la ferocitatea și la rapiditatea loviturilor adversarului. ”Ah, dacă aș putea lupta cu ambele mâini!” gândește brusc Musashi simțind că nu poate para și ataca în același timp. ”Asta e! Două săbii!” își strigă în gând samuraiul găsind soluția perfectă. Zâmbetul apărut pe chipul lui a reușit să-l facă pe Kojiro să-și piardă concentrarea pentru o clipă; acea clipă fatală în care Musashi și-a scos și cea de-a două sabie cu teacă și, parând cu sabia lungă din mâna stângă atacurile haotice ale adeversarului, cu sabia scurtă i-a aplicat lovitura mortală. Așa s-a născut stilul “cu două săbii”, stil de luptă care-l va plasa pe Miyamoto Musashi în istoria frumoasă și complexă a Japoniei.

Foto: en.wikipedia.org

Anii ce urmează se desfășoară normal, ca pentru orice samurai, intrând în serviciul lordului Hosokawa Tadatoshi. Își deschide propria școală de sabie, unde predă stilul “celor două săbii” și în același timp începe să scrie Cartea Celor Cinci Inele, unde abordează tema războiului din punct de vedere filozofic și unde prezintă o nouă formă a “Codului Bushido” (Codul Luptătorului), folosindu-se de propriile observații și de propria experiență.

Cel care a prezentat într-un mod intens, respectând în același timp cu acuratețe istoria zbuciumată a Japoniei, viața celui mai mare samurai al Japoniei, a fost scriitorul Eiji Yoshikawa, ce i-a dedicat un roman numit simplu Musashi întins pe 4 volume. De asemenea, povestea lui Misashi a cnoscut numeroase ecranizări dintre care cea mai cunoscută este cea a regizorului Hiroshi Inagaki, din 1954, cu titlul Samurai I: Musashi Miyamoto, film care i-a adus acestuia un premiu Oscar.

Acesta a fost, pe scurt Musashi, maestrul stilului luptei “cu două săbii”. 

Arina Simionescu

Citește mai mult

Hideto Matsumoto, chitaristul cu păr roz

În fiecare an, pe 2 mai, Japonia îl celebrează pe Hideto Matsumoto, cunoscut mai simplu hide, o personalitate importantă şi reprezentativă atât pentru rockul japonez, cât şi pentru scena Visual Kei. În această zi, fanii din întreaga lume participă la diverse festivităţi, concursuri şi concerte organizate în cinstea lui.

Hideto Matsumoto a avut, şi încă are, o imensă influenţă asupra multor trupe, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi chitarişti japonezi. Deşi nu a fost compozitorul principal al trupei X JAPAN, este până în ziua de azi cel mai cunoscut membru, datorită prezenţei sale pe scenă, a hainelor excentrice şi colorate, dar în special datorită faptului că era un chitarist excepţional. Mulţi chitarişti japonezi, cum ar fi Shun (DuelJewel), Naoto (DEATHGAZE), Ruiza (D), Reo (Lynch.), Syu (Galneryus), Teru şi Hizaki (Versailles), Hitsugi (Nightmare), Miya (MUCC) şi-au început cariera după ce l-au descoperit pe hide, luându-l ca model şi dorindu-şi să ajungă nişte chitarişti la fel de buni ca el. 

A ajuns să fie respectat pentru muzica creată de el, ce continuă să trăiască înăuntrul celor ce o ascultă, prin stilul unic abordat. Costumaţia sa excentrică, plină de culori luminoase, dar şi părul vopsit într-o nuanţă intensă de roz i-a şocat pe mulţi fiind ceva nou, ceva original, ceva ce capta atenţia. Împreună cu ceilalţi membrii de la X JAPAN, trupă din care a făcut parte timp de zece ani, a reprezentat punctul de pornire al multor trupe celebre în ziua de azi, cum ar fi MUCC, Nightmare, SKULL, DaizyStripper, The GazettE, Defspiral, Lynch., VIDOLL, heidi. şi mulţi alţii. Mulţi muzicieni japonezi din ziua de azi îşi doresc să ajungă la fel de respectaţi, să influenţeze la rândul lor alţi artişti şi să aducă ceva nou în scena muzicală japoneză, asemeni lui hide. Pe lângă activitatea sa de chitarist în trupă, s-a ocupat şi de compunerea câtorva melodii, cum ar fi „Celebration”, „Joker” şi single-ul „Scars”.

Asemeni tuturor membrilor X JAPAN, după ce trupa s-a destrămat, s-a concentrat pe o carieră solo, formând mai apoi o nouă trupă numită Zilch, în 1996, compusă în mare parte din artişti americani şi britanici. Deşi un chitarist de succes, experimentat în stilul heavy metal abordat de X JAPAN, în cariera sa solo a reuşit să creeze sunete alternative, aproape sălbatice, dar atrăgătoare, ce i-a şocat pe mulţi, dar i-a şi impresionat în mod plăcut. Cu aceste sunete unice şi specifice lui, a ajuns în centrul atenţiei în anii 90, iar melodiile scrise de-a lungul carierei sale solo sunt variate în stil şi foarte fascinante. Cel mai cunoscut şi reprezentativ single din cariera sa solo este „Pink Spider”, numit aşa după porecla dată artistului de colegul său de la X JAPAN, Yoshiki Hayashi. Single-ul a fost lansat pe 13 mai 1998, la unsprezece zile după moartea sa. A ajuns pe primul loc în Oricon charts (Billboard-ul japonez) şi s-au vândut peste 500.000 de copii în săptămâna lansării, pentru ca la sfârşitul anului să depășească 1milion de copii vândute, devenind al unsprezecelea cel mai bine vândut single al anului.

Moartea sa, din 2 mai 1998, a fost considerată o sinucidere de către autorităţi, dar prietenii săi apropiaţi şi familia nu au fost de acord, fiind de părere că nu a fost ceva intenţionat. Fie că a fost sinucidere sau nu, în acea zi Japonia a pierdut cu siguranţă un mare artist, un om excepţional. Înmormântarea a avut loc pe 7 Mai 1998 la templul Tsukiji Hongan-ji din Tokyo, unde s-au strâns peste 50.000 de fani, confuzi şi trişti.

Nu doar artiştii ce au colaborat cu el de-a lungul anilor au fost devastaţi de moartea sa, ci şi fanii săi. Datorită festivităţilor, concertelor şi concursurilor organizate anual în Japonia, hide nu a fost uitat nici după 14 ani de la trecerea sa în nefiinţă, iar fanii împodobesc mormântul său cu buchete de flori, figurine şi păpuşi ce îl înfăţişează. Pe 30 martie, fosta agenţie a lui hide, HEADWAX, a început proiectul We ♥ hide “I tried it Contest” în colaborare cu popularul site de streaming, NicoNico Douga. Fanii au putut crea filmuleţe în care să îşi arate talentul şi dragostea lor pentru hide într-un mod cât mai original. Premiile au fost pe măsura efortului depus: o replică a celebrei chitări galbene cu inimoare roşii, „Yellow Heart”, hanoracul purtat de hide la filmarea videoclipului melodiei „ROCKET DIVE”, şi un set format din opt figurine reprezentând chitările faimosului muzician. 

Hideto Matsumoto şi-a lăsat cu siguranţă amprenta asupra lumii şi nu v-a fi uitat mult timp de acum încolo. De-a lungul anilor, mulţi artişti şi fani au fost inspiraţi de el, i-au dedicat o mulţime de cântece şi concerte, ţinându-l astfel în viaţă. Dacă nu aţi ascultat până acum nici o melodie compusă de hide, vă propun să încercaţi Pink Spider, de care am pomenit ceva mai sus:

Citește mai mult

Japan Joy caută noi membri și colaboratori

Proiectul Japan Joy își extinde aripile. După un an de prezență în mediul online, Japan Joy crește și la propriu și la figurat.

Vrei să faci parte din echipa Japan Joy? Acum e ocazia ta! Căutăm membri permanenți, dar și colaboratori. Nu ai nevoie de experiență, ci doar de mult entuziasm și inițiativă. Ești pasionat de cultura japoneză și vrei să răspândești cunoștințele tale cu ceilalți? Atunci ești exact omul pe care îl căutăm!

• Te pricepi la scris? Atunci te vrem pe blog.
• Îți place să mergi la evenimentele dedicate culturii japoneze din orașul tău? Atunci te vrem corespondentul nostru.
• Te pricepi la grafică sau web design (xml, html, php)? Noi avem nevoie de tine.
• Ai un blog/site în care îți place să vorbești despre Japonia sau anumite elemente ale culturii japoneze? Noi te vrem afiliat.
• Nu te încadrezi în niciuna dintre categoriile de mai sus, dar vrei să ne ajuți cu ceva? Noi te primim cu brațele deschise.

Trimite-ne un email pe adresa japanjoyblog[arond]gmail[punct]com și spune-ne de ce vrei să faci parte din Japan Joy și cu ce vrei să ne ajuți. Te primim în echipă indiferent de vârstă sau orașul din care ești. 

Japan Joy te așteaptă cu drag!

Citește mai mult