Kitaro concertează pentru prima dată în România

Kitaro, renumitul artist japonez de muzică New Age va susține primul concert în România, în 2014.

Videoclipul piesei de pe genericul noului joc PS Vita „Samurai & Dragons” a fost lansat

Piesa este interpretată de Leah Dizon, care își face astfel debutul pe scena muzicală japoneză după o pauză de trei ani.

Muntele Fuji, simbolul Japoniei, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO

Acesta este cel de-al 17-lea obiectiv din Japonia inclus în patrimoniul UNESCO.

Magazin românesc online cu cosmetice asiatice

Recent, s-a lansat Dolly Skin, un magazin românesc online dedicat produselor cosmetice provenite din Asia unde găsiți produse precum faimoasele BB Cream asiatice.

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

Fără vize de Japonia până în 31 decembrie 2015. Autoritățile nipone au prelungit programul Visa Waiver.

Se afișează postările cu eticheta horoscop japonez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta horoscop japonez. Afișați toate postările

joi, 15 martie 2012

Horoscopul japonez


Japonezii sunt extrem de interesați de grupele de sânge. Ei cred că personalitatea este direct determinată de ele. Deși acest horoscop nu este științific dovedit, el este extrem de popular în Japonia, și este un factor foarte important în serviciile matrimoniale din această țară. Pe site-urile dedicate vedetelor asiatice, din profilul celebrităților nu lipsește niciodată grupa de sânge. Să nu te miri dacă te întâlnești cu un japonez și acesta te întreabă care este grupa ta de sânge.


Grupa O – Războinicul

Foarte prietenoși și sociabili. Creativi și populari, le place să se afle în centrul atenției și sunt foarte încrezători în sine. Sunt curioși și buni la activități sportive.

Personalități: Elvis Presley, Freddy Mercury, Kimura Takuya, Oguri Shun, Yamada Yu.

Puncte tari: optimiști, sociabili, agreabili;
Puncte slabe: orgolioși, încăpățânați, insoleți, geloși, aroganți.

Grupa A – Fermierul

Deși par calmi, în fapt sunt niște perfecționiști plini de griji. Sunt cei mai artistici dintre grupele de sânge. Pot fi timizi și rezervați, dar conștiincioși, de încredere și sensibili.

Personalități: Britney Spears, Adolf Hitler, Nagasawa Masami, Matsumoto Jun, Sawajiri Erika.

Puncte tari: cinstiți, creativi, răbdători, responsabili;
Puncte slabe: mofturoși, încăpățânați, tensionați.

Grupa B – Vânătorul

Hotărâți și orientați către urmărirea scopurilor, odată ce încep un lucru nu se lasă până nu-l termină. Individualiștii grupelor de sânge își găsesc singuri scopul în viață.

Personalități: Jack Nicholson, Ayase Haruka, Horikita Maki.

Puncte tari: activi, puternici, pasionați;
Puncte slabe: egoiști, iresponsabili, imprevizibili.

Grupa AB – Umanistul

Au personalitate oscilantă. Pot fi timizi și sociabili, încrezători și sfioși. Sunt responsabili și de încredere, și le place să-ți vină în ajutor.

Personalități: Barack Obama, Aiba Masaki, Daigo, Miyavi, Toda Erika.

Puncte tari: controlați, raționali, adaptabili;
Puncte slabe: critici, indeciși, uituci, oscilanți.

Compatibilități între grupele de sânge

Grupa O se înțelege cu O și AB;
Grupa A este compatibilă cu A și AB;
Grupa B se înțelege cel mai bine cu B și AB;
Grupa AB este compatibilă cu A, B și AB.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More