Cei mai mulți îi numesc “mafioți” sau într-o formă ceva mai clasică “gangsteri”, indetificându-i cu “Cosa Nostra” din Italia și știu despre ei că sunt cei mai de temut criminali ai societății japoneze. Să aflăm ce înseamnă Yakuza, de unde a pornit și unde a ajuns.
Gruparea numită “Yakuza” își are începuturile încă din secolul XVI constând în două tipuri de persoanaje: ronini (samurai fără stăpân) și acei machi-yakko (funcționari civili care apărau orașul de kabuki-mono, samurai rămași fără stăpân din cauza vârstei sau a comportamentului ce încălca “Codul Bushido”). În timp, acestei formațiuni, i-au alăturat mai multe grupuri , fiecare dintre ele devoltându-se pe ramura lui: bakuto (jucătorii de noroc) și tekya (vânzătorii amubulanți).
Yakuza funcționează după “Codul Bushido” (Codul Luptătorului), respectând morala samurailor dar în același timp venind și cu propria tradiție, astfel luând naștere “Codul Otokogi” (Codul Spiritului Omului). Acest cod al grupării Yakuza este respectat cu sfințenie iar cel care i se supune, trebuie să intervină pentru a-l proteja pe cel slab și societatea în vremuri cu turbulențe civile. Deși cei care fac parte din mafia japoneză dețin afaceri ilicite, grupările ei își reglează de multe ori conturile într-un mod sângeros, se ocupă cu traficul de orice fel iar poliția greu le poate face față, totuși, Yakuza, spre deosebire de alte grupări mafiote, intervin de fiecare dată pentru a-și apăra țara și conaționalii, în caz de calamitate trimit ajutoare celor sinistrați sau chiar se ocupă de voluntariat. În cazul în care, unul dintre subalterni, prin atitudine, îi aduce ofense Capului Clanului, el trebuie să plătească;dacă ofensa poate fi trecută cu vederea de persoanele din exterior, subalternul trebuie să-și taie singur o parte din degetul mic iar dacă ofensa este considerată de neiertat de către șeful suprem, subalternul își “cere iertare” comițând seppuku (se înjunghie singur în burtă cu sabia).
Relațiile din interiorul Yakuza se bazează pe conceptul oyabun-kobun (părinte-copil), nefiind vorba de legături de sânge. Șeful suprem se numește oyabun sau kumicho, el având în subordine căpeteniile tuturor grupărilor care formează Yakuza. Lui îi revine cel mai greu rol pentru că fiecare grupare a mafiei se ocupă de ramura ei și are cartierul său unde își manevrează afacerile dar, grupările sunt obligate să facă afaceri și între ele;aici intervine Oyabun care trebuie să se asigure că nu intervin neînțelegeri între grupări care să ajungă la vărsări de sânge.
Cea mai intrigantă parte pentru occidentali, în ceea ce-i privește pe cei din Yakuza este practic “îmbrăcarea” în tatuaje din cap și până în picioare. Inițial, în vremurile de început ale mafiei japoneze, cei care făceau parte din ea, trebuiau să-și tatueze în jurul brațului câte un inel negru pentru fiecare crimă comisă. În timp, cei care făceau parte din Yakuza, au început să-și tatueze întreg corpul, în primă fază, tatuajele însemnând puterea fiecăruia, pentru ca în ziua de azi, fiecare grupare din Yakuza să aivă propriul tatuaj care s-o diferențieze de celelalte.
Odată cu începerea industrializării Japoniei, Yakuza a început să preia controlul asupra industriei, încet dar sigur implicându-și membrii inclusiv în politică, recurgând la crime în rândul oamenilor importanți din guvern, pentru ca aceștia să fie înlocuiți cu proprii lor oameni. Începând cu anii 1920, grupurile ce făceau parte din Yakuza, au început să apeleze la șantaj și la acea infamă “lege a armelor”, numărul membrilor ei crescând în fiecare an. Din cauza numărului crescut de membrii, ce între anii 1950-1960 ajunsese la cifra de 184.000, răfuielile dintre grupările mafiei ce aveau ca scop supremația în Japonia, au devenit din ce în ce mai puternice, acest fapt ducând la rupturi în interiorul Yakuza. Omul care a reușit să unească toate aceste grupări sub un singur nume și cu gândul la unitate a fost Kadama Yoshiro, același om care a reușit să schimbe și atitudinea Yakuza.
În ziua de azi, cei care fac parte din grupurile afiliate la Yakuza, se îmbracă în costume negre și poartă ochelari de soare negri, asemanându-se oarecum cu mafioții americani din filme. Una dintre caracteristicile lor în privința vestimentației este că se îmbracă în așa fel încât să-și păstreze acoperite tatuajele. Cei care vor să părăsească “familia” Yakuza o pot face fără nici o problemă dacă “părintele” mafiei îi acceptă demisia. După ce părăsește gruparea mafiotă, statul îl ajută, prin intermediul unui program special făcut pentru foștii membrii Yakuza să se reintegreze în societate.
Există o grupare Yakuza al cărei lider s-a căit sincer pentru crimele comise ca șef se clan și a avut voința atât de puternică încât să se schimbe complet iar împreună cu el să schimbe și atitudinea grupării: Yoshiyuki Yoshida șeful grupării protestante Barabbas care a fost cel mai mare traficant de droguri din Japonia; în 1978, fratele său a fost ucis de un membru al clanului Yamaguchi-gumi; după această întâmplare, imediat și-a trimis oamenii după șeful clanului, această altercație între clanuri, pe Yoshida costându-l o tăietură la gât în timp ce numărul 1 al clanului rival a fost găsit decapitat pe o străduță întunecată. După 5 ani de închisoare pentru crimă, Yoshida, când a ieșit și a dat cu ochii de primul său copil de la una dintre amante, a hotărât să se schimbe radical, de dragul fetiței.
Gruparea mafiotă Yakuza este un amalgam de tradiție, mister, trafic, umanitate, crimă organizată, etică, onoare. Și în ziua de azi, deși, membrii ei nu se mai bazează dor pe săbii de samurai ci și pe arme de foc, tradițiile din vremea samurailor sunt păstrate și perpetuate din generație în generație, fiecare dintre ele venind cu ceva al ei, cu ceva nou.
