Foto: d'n'c@flickr |
Spre deosebire de majoritatea popoarelor, japonezii îşi sărbătoresc majoratul la douăzeci de ani, acesta fiind un număr norocos pentru ei. Seijin Shiki este ceremonia care marchează această sărbătoare, zi în care care tinerii japonezi dobândesc noi drepturi (de a vota, de a bea, de a fuma), dar şi noi responsabilităţi.
Până recent, tinerii participau la ceremonia de majorat după ce împlineau 20 de ani, însă acum pot lua parte și cei care urmează să atingă majoratul în anul respectiv.
Origine
Ceremoniile de majorat s-au ținut în Japonia încă din anul 714, când un tânăr prinţ a îmbrăcat haine noi şi a adoptat o nouă coafură, astfel marcând trecerea sa în rândul adulţilor. Sărbătoarea îşi are originile în Genpuku, cunoscută şi sub numele de Kakan, în cadrul căreia japonezii îşi celebrau majoratul. Pentru a marca trecerea lor în printre adulţi, băieţii cu vârstele cuprinse între doispezece și şaisprezece ani vizitau altarul, unde li se dăruia prima lor îmbrăcăminte de adult şi îşi schimbau coafura într-una specifică adulților. De asemenea, ei primeau şi nume noi.
Istoric
În perioada Heian ceremonia se adresa doar fiilor de nobili şi familiilor de samurai. În era Muromachi s-a răspândit treptat şi în rândul bărbaţilor de rang inferior. O ceremonie asemănătoare adresată femeilor se numea mogi, la care luau parte fetele cu vârste cuprinse între doisprezece şi paisprezece ani şi se baza tot pe trecerea la îmbrăcămintea specifică adulţilor. Vârsta exactă nu a fost niciodată specificată şi adulţii erau cei care hotărau când copilul lor era pregătit să devină major. Sărbătoarea a devenit oficială în 1948, când a fost stabilită la data de 15 ianuarie, urmând ca peste 50 de ani să se mute în cea de-a doua zi de luni din ianuarie.
Obiceiuri
Ceremonia are loc, de obicei, dimineaţa, în birouri locale prefectorale, iar printre invitaţi se numără şi familiile şi prietenii noilor adulţi. În cadrul acestei ceremonii, reprezentanţi ai guvernului ţin discursuri și mici cadouri le sunt oferite tinerilor.
Foto: eventstokyo@flickr |
Fetele poartă la această ocazie furisode, un fel de kimono cu mâneci lungi (furi: „care atârnă”; sode: „mâneci”) şi realizat din mătase foarte fină, viu colorată, kimono care este purtat în general la evenimente sociale importante. Prețul unui furisode este foarte mare, între 100.000 și 300.000 de yen, adică aproximativ 4.500 – 13.500 de lei; de aceea este fie moştenit, fie închiriat. Ţinuta include şi sandalele zōri cu care tinerele nu sunt obişnuite să meargă, așa că adesea şchiopatează.
Foto: Chris Willson@flickr |
Băieții pot purta şi ei costumul tradiţional (kimono închis la culoare și hakama), însă în ultima vreme ei au preferat să se îmbrace în stil occidental – în costum și cravată.
După ceremonie, tinerii sărbătoresc adesea în grupuri, petrecând până spre sfârșitul după-amiezii sau serii.
În ultimii ani însă, participă tot mai puţini tineri la această ceremonie, probabil din cauza scăderii natalităţii în Japonia.